Fericirea este in noi insine...spun toate cartile si revistele de spiritualitate,chiar si marii maestri!
Bine,bine,dar cum o gasim?
Putini s-au specializat in "cautare interioara" si chiar si aceia au inca dubii daca...s-au gasit.De aceea, pentru multi e cel mai simplu sa caute fericirea in ceilalti si in evenimente exterioare.
Caci nimeni din exterior nu poate implini un suflet care este golit de semnificatia si rostul propriei existente si care este separat de sentimentul si cunoasterea propriei meniri.
Primul pas in cautarea fericirii ar putea fi,deci,constientizarea faptului ca am venit pe lume cu un rost (unii zic chiar cu o misiune) si incercarea de a gasi acea misiune in adancul sufletelor noastre.In decursul vietii ne indepartam,in plan personal si profesional de lucrurile care ne atrag,de actiunile sau meseriile pe care le facem cu placere,in favoarea activitatilor care credem noi ca ne-ar aduce un profit sau o recunoastere/acceptare mai mare.
Uitam de sau respingem creativitatea, actiunile caritabile, profesiile artistice sau activitatile bazate pe iubire si compasiune, in favoarea unor JOB-uri care sunt "in trend"("Mi-a zis mama sa ma fac doctor/ IT-ist") sau "banoase", dar care ne secatuiesc complet de orice urma de bucurie sau vitalitate prin simplul fapt ca a merge la serviciu fara bucurie e o povara pe care sufletul nu o poate ignora si se ofileste.
Uitam sa daruim si sa NE darium in activitati care aduc bucurie si alinare noua si altora,mizand totul pe actiuni haotice sau copiate de la ceilalti (parinti si alte modele), fara sa ne intrebam pe NOI INSINE daca acea activitate ne face fericiti.
Cum rezolvam asta? Intorcand-ne la copilarie/adolescenta si intrebandu-ne ce visam pentru noi atunci,cand sufletul era inca pur si cand inca il AUZEAM.Ce actiune sau profesie ne atragea?Pe cine "invidiam"/"invidiem" sau admiram in secret pentru activitatea pe care o face?Orice sentiment trezit in noi de profesia altei persoane, fie admiratie fie invidie poate fi un semnal ca sufletul nostru se simte mai pregatit in acea activitate decat in cea in care ne aflam acum,sau ca avem calitati similare pe care le ignoram...
Ce facem in continuare?Incepem activitatea respectiva, ACUM,macar ca hobby daca nu ca profesie,pentru a da sufletului nostru hrana de care are nevoie,implinirea de a-si face menirea.Veti vedea ca simtiti bucurie doar gandindu-va la acea actiune (va trebui sa "filtrati " bucuria dintre temerile "Cu ce o sa ma intretin daca fac asa ceva?","Ce vor zice ai mei?","Cum sa ma apuc de pictura cand eu sunt un avocat ilustru?" etc.).Caci,da ,sub toate acestea exista sinele care zambeste si va asteapta sa il hraniti cu actiuni care il implinesc si il aduc la lumina!
Daca am trecut de primul pas:GASIREA SI URMAREA MISIUNII PERSONALE(oricat de absurda ni s-ar parea!),mai avem o "chichita" de rezolvat:MITUL FERICIRII IN CUPLU...
Oamenii care se simt singuri si nefericiti,poate in urma unui lung lant de relatii esuate-daca nu au ajuns sa "se dea batuti"-aspira in continuare cu frenezie la partenerul/a de cuplu perfect/a care sa ii implineasca,sa ii completeze si sa ii faca fericiti.Aceasta cautare poate continua toata viata daca nu privim atent pentru a asimila lectiile pe care relatiile de cuplu de pana acum ni le-au adus, invataturile si revelatiile care au venit odata cu ele.Caci ignorand aceste aspecte respingem exact cheia care ne-ar aduce fericirea:autocunoasterea si rafinarea prin oglindirea in celalalt!
Cand suntem impliniti in activitatile noastre si cand sufletul nostru este onorat si hranit de alegerile pe care le facem (profesie,timp liber,alimentatie,autodezvoltare), atunci acea multumire va radia din noi si ne va aduce alaturi oameni pe masura,alaturi de care putem intemeia relatii armonioase - cu bucurie,dar fara ca acestea sa mai reprezinte un MUST HAVE(deci fara presiunea unei nevoi,a unui gol de umplut de catre celalalt).
Pentru atingerea acestui stadiu, recunoasterea propriilor emotii,curatarea BAGAJULUI INUTIL din viata si din corpurile noastre,ordonarea vietii, a timplului liber in activitati care ne echilibreaza in loc sa ne"imprastie",curatarea corpului emotional si a centrilor energetici,CRESTEREA VIBRATIEI PROPRII sunt pasi necesari fara de care fericirea ramane doar un concept.
Onorandu-ne sufletul si corpul,tratandu-le cu respect,fiind atenti si receptivi la nevoile lor reale,nu cele impuse de trend sau de obiceiuri sociale,ne conduce spre o fericire reala,fericirea de a fi...divini :)
Sa incepem de azi prin a ne intreba,cu privire la alegerile noastre:
"Aceasta alegere imi da putere/bucurie sau imi diminueaza forta?"
Bine,bine,dar cum o gasim?
Putini s-au specializat in "cautare interioara" si chiar si aceia au inca dubii daca...s-au gasit.De aceea, pentru multi e cel mai simplu sa caute fericirea in ceilalti si in evenimente exterioare.
Caci nimeni din exterior nu poate implini un suflet care este golit de semnificatia si rostul propriei existente si care este separat de sentimentul si cunoasterea propriei meniri.
Primul pas in cautarea fericirii ar putea fi,deci,constientizarea faptului ca am venit pe lume cu un rost (unii zic chiar cu o misiune) si incercarea de a gasi acea misiune in adancul sufletelor noastre.In decursul vietii ne indepartam,in plan personal si profesional de lucrurile care ne atrag,de actiunile sau meseriile pe care le facem cu placere,in favoarea activitatilor care credem noi ca ne-ar aduce un profit sau o recunoastere/acceptare mai mare.
Uitam de sau respingem creativitatea, actiunile caritabile, profesiile artistice sau activitatile bazate pe iubire si compasiune, in favoarea unor JOB-uri care sunt "in trend"("Mi-a zis mama sa ma fac doctor/ IT-ist") sau "banoase", dar care ne secatuiesc complet de orice urma de bucurie sau vitalitate prin simplul fapt ca a merge la serviciu fara bucurie e o povara pe care sufletul nu o poate ignora si se ofileste.
Uitam sa daruim si sa NE darium in activitati care aduc bucurie si alinare noua si altora,mizand totul pe actiuni haotice sau copiate de la ceilalti (parinti si alte modele), fara sa ne intrebam pe NOI INSINE daca acea activitate ne face fericiti.
Cum rezolvam asta? Intorcand-ne la copilarie/adolescenta si intrebandu-ne ce visam pentru noi atunci,cand sufletul era inca pur si cand inca il AUZEAM.Ce actiune sau profesie ne atragea?Pe cine "invidiam"/"invidiem" sau admiram in secret pentru activitatea pe care o face?Orice sentiment trezit in noi de profesia altei persoane, fie admiratie fie invidie poate fi un semnal ca sufletul nostru se simte mai pregatit in acea activitate decat in cea in care ne aflam acum,sau ca avem calitati similare pe care le ignoram...
Ce facem in continuare?Incepem activitatea respectiva, ACUM,macar ca hobby daca nu ca profesie,pentru a da sufletului nostru hrana de care are nevoie,implinirea de a-si face menirea.Veti vedea ca simtiti bucurie doar gandindu-va la acea actiune (va trebui sa "filtrati " bucuria dintre temerile "Cu ce o sa ma intretin daca fac asa ceva?","Ce vor zice ai mei?","Cum sa ma apuc de pictura cand eu sunt un avocat ilustru?" etc.).Caci,da ,sub toate acestea exista sinele care zambeste si va asteapta sa il hraniti cu actiuni care il implinesc si il aduc la lumina!
Daca am trecut de primul pas:GASIREA SI URMAREA MISIUNII PERSONALE(oricat de absurda ni s-ar parea!),mai avem o "chichita" de rezolvat:MITUL FERICIRII IN CUPLU...
Oamenii care se simt singuri si nefericiti,poate in urma unui lung lant de relatii esuate-daca nu au ajuns sa "se dea batuti"-aspira in continuare cu frenezie la partenerul/a de cuplu perfect/a care sa ii implineasca,sa ii completeze si sa ii faca fericiti.Aceasta cautare poate continua toata viata daca nu privim atent pentru a asimila lectiile pe care relatiile de cuplu de pana acum ni le-au adus, invataturile si revelatiile care au venit odata cu ele.Caci ignorand aceste aspecte respingem exact cheia care ne-ar aduce fericirea:autocunoasterea si rafinarea prin oglindirea in celalalt!
Cand suntem impliniti in activitatile noastre si cand sufletul nostru este onorat si hranit de alegerile pe care le facem (profesie,timp liber,alimentatie,autodezvoltare), atunci acea multumire va radia din noi si ne va aduce alaturi oameni pe masura,alaturi de care putem intemeia relatii armonioase - cu bucurie,dar fara ca acestea sa mai reprezinte un MUST HAVE(deci fara presiunea unei nevoi,a unui gol de umplut de catre celalalt).
Pentru atingerea acestui stadiu, recunoasterea propriilor emotii,curatarea BAGAJULUI INUTIL din viata si din corpurile noastre,ordonarea vietii, a timplului liber in activitati care ne echilibreaza in loc sa ne"imprastie",curatarea corpului emotional si a centrilor energetici,CRESTEREA VIBRATIEI PROPRII sunt pasi necesari fara de care fericirea ramane doar un concept.
Onorandu-ne sufletul si corpul,tratandu-le cu respect,fiind atenti si receptivi la nevoile lor reale,nu cele impuse de trend sau de obiceiuri sociale,ne conduce spre o fericire reala,fericirea de a fi...divini :)
Sa incepem de azi prin a ne intreba,cu privire la alegerile noastre:
"Aceasta alegere imi da putere/bucurie sau imi diminueaza forta?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu