Ce se ascunde in spatele proiectiilor?
Proiecţia este un fenomen fascinant, despre care cei mai mulţi dintre noi nu am învăţat în şcoală. El este un transfer involuntar asupra altora al comportamentului nostru inconştient, astfel încât ni se pare că aceste caracteristici există cu adevărat în ceilalţi oameni. Când suntem neliniştiţi în privinţa emoţiilor noastre sau a unor părţi de neacceptat din personalitatea noastră, noi atribuim aceste trăsături obiectelor exterioare şi altor oameni – din cauza unui mecanism de apărare. De exemplu, când nu avem prea multă îngăduinţă faţă de ceilalţi, suntem dispuşi să le atribuim lor acest sentiment al propriei noastre inferiorităţi. Bineînţeles că întotdeauna există o circumstanţă care facilitează proiecţia. Anumite caracteristici imperfecte din alţi oameni activează anumite aspecte din noi înşine care cer să li se dea atenţie. Prin urmare, proiectăm asupra altor oameni tot ceea ce nu ne asumăm în ceea ce ne priveşte.
Noi nu vedem decât ceea ce suntem noi. Imaginaţi-vă că aveţi pe piept
o sută de electrozi diferiţi. Fiecare reprezintă o trăsătură diferită.
Cele pe care le recunoaştem şi le acceptăm sunt izolate. Ele sunt
sigure: nu trece electricitate prin ele. Dar cele care nu ne plac, pe
care nu ni le-am asumat, nu sunt izolate. Prin urmare, atunci când vine
cineva care acţionează în virtutea uneia dintre aceste trăsături, acea
persoană se conectează direct la noi.
De exemplu, dacă ne negăm mânia sau nu ne place că o avem, vom atrage
oameni furioşi în viaţa noastră. Vom inhiba propriile noastre
sentimente de furie şi îi vom judeca pe cei care sunt furioşi. Întrucât
ne minţim pe noi înşine în privinţa propriilor noastre sentimente
interioare, singura cale prin care le putem găsi este să le vedem în
alţii. Ceilalţi oameni ne oglindesc emoţiile şi sentimentele ascunse,
ceea ce ne permite să le recunoaştem şi să le recuperăm.
În mod instinctiv, ne dăm înapoi din faţa propriilor noastre
proiecţii negative. E mai uşor să examinăm lucrurile de care suntem
atraşi, decât cele care ne provoacă repulsie. Dacă eu sunt insultată de
aroganţa ta, asta se întâmplă deoarece eu nu-mi accept propria mea
aroganţă. Aceasta se referă fie la aroganţa pe care o dovedesc acum în
viaţă şi nu o văd, fie la aroganţa pe care neg că aş fi capabilă să o
dovedesc în viitor. Dacă sunt jignită de aroganţă, trebuie să privesc
mai atent toate perioadele din viaţa mea şi să-mi pun următoarele
întrebări: „Când am fost arogantă în trecut? Sunt arogantă acum? Aş
putea fi arogantă în viitor?” Bineînţeles că ar fi o aroganţă din partea
mea să răspund negativ la toate aceste întrebări, fără să mă privesc cu
adevărat, sau fără să-i întreb pe ceilalţi dacă m-au văzut vreodată
manifestându-mi aroganţa.
Până şi a judeca pe altcineva înseamnă aroganţă. Prin urmare, este
clar că noi toţi avem capacitatea de a fi aroganţi. Dacă eu îmi accept
aroganţa, nu mă va mai deranja aroganţa altcuiva. O voi observa, dar nu
mă va afecta. Electrodul care reprezintă aroganţa va fi izolat.
Comportamentul altcuiva îţi produce un şoc emoţional, numai atunci când
te minţi pe tine însuţi sau urăşti un anumit aspect din tine.
În acest moment, mulţi dintre voi ar putea spune: „E ridicol. Eu nu
doresc să descopăr că sunt dezgustător sau arogant”. Trebuie să vă
amintiţi că există un dar în fiecare dintre aceste aspecte. Însă, pentru
a primi acest dar, trebuie mai întâi să le scoateţi la lumină, să vi le
asumaţi şi să le acceptaţi. Indignarea noastră referitoare la
comportamentul celorlalţi este legată, de obicei, de un aspect
nerezolvat din noi înşine.
Dacă am asculta tot ceea ce ne iese pe gură când vorbim cu alţii,
când îi judecăm sau le dăm sfaturi, am lua totul înapoi şi ni le-am
spune nouă înşine.
Ne proiectăm asupra altora propriile defecte pe care le percepem.
Spunem altora ceea ce ar trebui să ne spunem nouă înşine. Când îi
judecăm pe alţii, ne judecăm pe noi înşine. Dacă în mod constant vă
bombardaţi cu gânduri negative, în acelaşi timp îi bombardaţi pe cei din
jurul vostru – verbal, emoţional sau fizic – sau pe voi înşivă,
distrugând o parte din propria voastră viaţă. Ceea ce faceţi şi ceea ce
spuneţi nu este accidental. În viaţă, voi nu creaţi întâmplări
accidentale.
În această lume holografică, toţi ceilalţi sunt tu şi tu întotdeauna
vorbeşti cu tine însuţi. Atunci când foloseşti un cuvânt denigrator
pentru cineva care a făcut o greşeală, opreşte-te şi gândeşte-te dacă nu
ai putea folosi acelaşi cuvânt şi pentru tine. Dacă eşti cinstit,
răspunsul va fi în mod invariabil afirmativ.
Lumea este o oglindă uriaşă, care întotdeauna reflectă părţi din noi
înşine. Fiecare trăsătură este acolo dintr-un anumit motiv şi toate
trăsăturile sunt perfecte, în felul lor. Umbrele noastre sunt adesea
ascunse atât de bine, încât este aproape imposibil să le găsim. Dacă
n-ar exista fenomenul proiecţiei, ele ar putea rămâne ascunse de noi
toată viaţa. Dacă eşti în permanenţă deranjat de un anumit grup de
oameni, descoperă unde te asemeni lor.
Noi nu proiectăm asupra altor oameni numai trăsăturile noastre
negative; le proiectăm şi pe cele pozitive. Majoritatea oamenilor cu
care lucrăm proiectează geniul şi creativitatea lor, puterea şi
succesul. Dacă vrei să fii ca alţii, motivul este că ai în tine
capacitatea de a fi ca ei. Atâta timp cât negăm existenţa în noi înşine a
unor anumite trăsături, continuăm să perpetuăm mitul că alţii au ceva
ce noi nu avem. Atunci când admirăm pe cineva, aceasta este o ocazie de a
găsi încă un aspect al nostru înşine.
Trebuie să luăm înapoi atât proiecţiile pozitive, cât şi proiecţiile
negative. Trebuie să ne debranşăm de la ceilalţi, să scoatem ştecherele
şi să ne branşăm la noi înşine. Până când nu suntem în stare să ne
retragem propriile noastre proiecţii, este imposibil să ne vedem
potenţialul real şi să trăim experienţa totalităţii lui cine suntem noi
cu adevărat.
Acolo unde vezi măreţie, vezi de fapt propria ta măreţie. Închide
ochii şi gândeşte-te la asta. Dacă admiri măreţia într-o altă fiinţă
umană, ceea ce vezi acolo este propria ta măreţie. E posibil să o
manifeşti într-un mod diferit, dar dacă măreţia n-ar exista înăuntrul
tău, n-ai fi în stare să recunoşti această calitate la altcineva. Dacă
nu ai poseda această calitate, nu ai fi atras de ea. Fiecare dintre noi
vede oamenii în mod diferit, deoarece fiecare proiectează asupra lor
aspecte din el însuşi sau din ea însăşi.
Există o vorbă care spune că ai nevoie de cineva pentru ca să te
cunoşti pe tine însuţi. Vedem în alţii ceea ce ne place şi ceea ce nu ne
place în noi înşine. Dacă acceptăm aceste părţi din noi înşine, vom fi
în stare să-i vedem pe alţii aşa cum sunt, nu aşa cum îi vedem prin
norul format de proiecţia noastră. Există o altă vorbă care spune că
cele trei mari mistere ale lumii sunt: aerul pentru păsări, apa pentru
peşte şi omul pentru el însuşi.
Suntem în stare să vedem tot ce se află în faţa noastră în lumea
exterioară. Tot ce avem de făcut este să deschidem ochii şi să privim în
jur. Nu ne putem vedea pe noi înşine. Avem nevoie de o oglindă ca să o
facem.
Tu eşti oglinda mea şi eu sunt oglinda ta!"
Debbie Ford – Partea întunecată a căutătorilor de lumină
Cu drag,
Cu drag,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu