marți, 31 martie 2015

Cum te-a impactat perioada din pantecul mamei?

Cum te-a impactat perioada din pantecul mamei?

In ultima vreme am lucrat mult cu perioada in care pacientii se aflau in pantecul mamei.
E o perioada interesanta si care are un aport fantastic asupra felului cum ne dezvoltam ca adulti, in special in domeniile cariera, cuplu, iubire de sine/incredere in sine.
Multe din convingerile si programele pacientilor mei provin din acea perioada si uneori, mergand si mai departe, am constatat ca unii si-au ales parintii special ca sa activeze si sa vindece anumite convingeri ale sufletlui care pot fi descoperite accesand perioada de fetus.
Este o lume interesanta, socanta uneori, pacientii descopera adevaruri si conexiuni care aduc cu adevarat lumina asupra situatiilor din viata lor!
Astazi am descoperit si un articol interesant care demostreaza ca unii copii chiar au amintiri constiente din acea perioada:
Am constatat că unii adulţi nu îşi pot acorda lor înşişi mai multă iubire dacât li s-a oferit în perioada de fetus: cu alte cuvinte, dacă au fost iubiţi şi acceptaţi câtă vreme erau în uter, se pot iubi şi accepa pe deplin pe parcursul vieţii şi primesc din plin iubire de la cei din jur. Dacă, însă, in perioada fetală au fost respinşi sau mamele au manifestat îngrijorare-teamă cu privire la sarcină, atuncii unii au de-a lungul vieţii teama de a nu fi accetaţi, de a fi respinşi sau neiubiţi.
Vindecarea acestor sentimente se face atât prin deprogramare şi reprogramare mentală şi energetică, dar şi prin vindecarea în perioada intrauterină, prin accesarea acelui moment în timp.
Aşa că dacă te pregăteşti să fii mămică sau ai deja un copil, trimite-i multă iubire în perioada în care era bebe în burtică: imaginează-ţi cum din inima ta se duc raze de iubire către el, către momentul-amintirea perioadei de sarcină. Trimite-i sentimentul că îl iubeşti pe deplin, că îl accepţi pe deplin, că îi eşti pe deplin recunoscătoare pentru venirea în această lume şi că abia aştepţi să vezi ce are să te înveţe şi cum îl poţi ajuta.
Asta va crea între voi o relaţie plină de iubire şi te asigură că ai un copil sănătos din punct de vedere emoţional.


Cu drag, 
Cristiana Dragomir
Tel: 0746 165 813
E-mail: cristiana.dragomir999@gmail.com

sâmbătă, 28 martie 2015

Cum sa primesti raspunsurile si solutiile potrivite pentru tine

    Ieri discutam cu o pacienta draga mie si povesteam despre Soul Healing si despre esenta tehnicii pe care o practic.
Ii explicam ca esenta tehnicii este ca terapeutul sa se pastreze intr-o stare de neutralitate a mintii in care nu exista judecati fata de pacient si fata de ceea ce i se intampla sau crede ca i se intampla. Ii explicam ca in acea stare nu percep oamenii vreodata ca fiind bolnavi/blocati sau neajutorati, ci simt si stiu ca sunt puri intregi si perfecti, si ca doar e nevoia sa-si aminteasca asta. Ii spuneam ca in Soul Healing, conectandu-se cu propriul suflet, oamenii isi reamintesc, chiar si pentru un moment, acea stare. Si din acea stare se produce vindecarea lor.
Practic, mentinand aceasta viziune, aceasta stare de neutralitate, il aducem pe interlocutor pe o frecventa din care si el se percepe astfel (chiar si pentru cateva momente), permitand astfel transformarilor sa se produca.
Sigur ca exista discutia, intrebarile si raspunsurile etc., dar pacientul nu mai raspunde dintr-o stare de uitare, din starea de a fi neajutorat, asteptand raspunsuri si solutii doar de la terapeut,  ci primeste chiar el raspunsurile care il ajuta sa transforme situatia, si poate vedea/simti chiar el schimbarile care se produc in timpul discutiei si solutiile care rezolva ce are de rezolvat. El nu mai este neajutorat, ci primeste puterea de a simti el insusi si de a comunica el insusi cu sufletul lui, de a obtine raspunsurile de acolo.
Cine se "antreneaza" apoi sa mentina acea stare nu mai are apoi nevoie de consiliere sau terapie :)

Cu drag, 
Cristiana Dragomir
Tel: 0746 165 813
E-mail: cristiana.dragomir999@gmail.com

marți, 24 martie 2015

Help us offer you the optimal spiritual development experience !

MEDITATIE CODURILE ARMONIEI DIN INIMA

Acest exercitiu puternic de energizare si reprogramare a campului energetic permite vindecarea si armonizarea centrului afectiv (anahata) si a modului cum relationam cu cei dragi si cu celelalte fiinte, pana la nivel universal.
Este o tehnica uimitoare si foarte eficienta oferita in Legea Iubirii de Jasmuheen si adaptata de Cristiana Dragomir.
Asculta un fragment aici.

Pret:50 lei.

Mai mult espre echilibrare afectiva puteti afla in cadrul unei sedinte de terapie Soul Healing  http://eurynome999.blogspot.ro/2014/06/sedinte-de-terapie.html.
Cumpara exercitiul aici:                                      
(dupa achitare primesti pe e-mail tehnicile in format mp3;scrie-ne adresa e mail pe care vrei sa primesti, la eurynome999@gmail.com)                      






Acest exercitiu se gaseste si pe compilatia UNIFICARE .
Cu drag, 
Tel: 0746 165 813 
E-mail: cristiana.dragomir999@gmail.com
Youtube:CRISTIANA DRAGOMIR

luni, 23 martie 2015

Want long-term changes in your diet? Try this out



If you’re looking to change your diet, digestive health, and immunity for the long-term, I can tell you from honest experience that this total body cleanse is the way to go! It follows the Ayurvedic principle that all disease originates from improper elimination of toxins through the digestive system. 
1. Eat real, whole foods. 

duminică, 22 martie 2015

Healing from the soul

           
Soul Healing is the holistic therapy I practice. It addresses the being as a whole, healing it on all levels – physical, emotional, mental and affective.
           Soul Healing is based on energy’s power to transform matter: as we are all spiritual beings having a human experience, the soul has the power of transforming and healing all our aspects. Through the Soul Healing procedure we get in contact with the soul of the patient and we reconnect him to his own Source so as to receive from it all the necessary data for healing, in a specific way for every level: physical, emotional, mental and so on.
           We then ask specific questions and channel the necessary remedies for every system, which are personalized according to every patient’s needs.

joi, 19 martie 2015

Puppy love

Ieri am fost la un pet-shop unde sunt "abonata" la dragalit animale si am gasit in vitrina un catelus alb similar cu cel din imagine. Era foarte mic si am crezut ca e bolnav, pt ca statea intr-un colt si nu raspundea la niciun "stimul": nu-l interesau nici copiii care se apropiau de vitrina sa se joace cu el, nici mancarea si nici cand am deschis vitrina sa il iau nu a sarit de bucurie cum fac colegii lui...A venit in final la mine si l-am luat in brate si atunci am inteles ca nu era bolnav, ci ii era dor e mama lui, era luat de langa ea de foarte mic iar grauntele cu care era hranit nu compensau laptele matern si nici...iubirea. L-am tinut in brate si l-am "umplut" cu energia mamei, iar la scurt timp a inceput sa dea in coada si chiar sa imi linga mana vesel, semn ca revenea la viata. Morala povestii: adeverata civilizatie incepe cand vom intelege ca animalele nu pot fi tinute in custi si comercializate pentru bucuria si placerea noastra, fara a tine cont de confortul si de sufletul lor. Abia cand, ca umanitate, ne vom da seama ca nu e normal sa "folosim" alte suflete, ne vom putea numi civilizati si vom evolua intr-adevar. Yesterday I went to a pet shop where I sometimes "book" to petting animals and I found a small white puppy in the front shop window. I thought he was ill, as it din't respond to any "stimulus" - the kids trying to play with him or the food he had - and not even when I opened the window of his cage. He eventually came to me and as I took him in my arms,I felt he was not ill, he was missing his mother, as he had been taken from her at a very young age and did not find comfort in the food that can't compensate for the mother milk or a mother's love. I held him and "filled" him with mother energy, and he suddenly became vivid, playful, started waving his tale at me as he came back to life. Moral of the story: wise man say true civility only begins when we understand that animals can't be held in cages and sold for our own joy and pleasure. It's only when - as a race - we understand that is not normal to "use" other souls, that we can call our race civilized, and truly evolve. Cu drag,
Tel: 0746 165 813 E-mail: cristiana.dragomir999@gmail.com Youtube:CRISTIANA DRAGOMIR

Dezvoltarea personala perfecta pentru tine!



Cu drag,

Tel: 0746 165 813
E-mail: cristiana.dragomir999@gmail.com
Youtube:CRISTIANA DRAGOMIR

marți, 17 martie 2015

Curs INGERI PAMANTENI

Unul dintre cursurile mele preferate
Vi-l recoman cu drag!(click pe imagine pentru detalii)

In cadrul blogului sau despre hipnoza, Dolores Cannon - pioniera a hipnoterapiei, scriitoare, lector international si profesoara - detaliaza experientele sale cu regresia in vieti trecute si vorbeste deschis despre incarnarile pe Pamant ale fiintelor de lumina venite sa ajute planeta in diverse perioade.Astfel, ea explica fenomenul celor care se simt "pierduti" si au un permanent "dor de casa", ca fiind bazat pe amintiri ale unei vieti trecute care nu s-a desfasurat pe aceasta planeta.
Mai multe detalii aici:

http://www.blog.dolorescannon.com/hypnosis/hypnosis/

Ca hipnoterapeut, Dolores Cannon a aprofundat subiectul regresiilor in vieti anterioare precum si cel al rapirilor extraterestre, lucrand intesiv cu subiecti ce sustineau ca au foat rapiti.A fost  primul terapeut american ce a primit "Premiul Orpheus" in Bulgaria pentru cea mai avansata cercetare in fenomenul perceptiilor extrasenzoriale si este membru de onoare al Centrului Rusesc Stiintific si de Cercetare a Medicinei Populare Traditionale din Moscova; a primit numeroase premii pentru contributia si realizarile sale in mai multe organizatii de hipnoterapie.
Vrei sa stii care sunt categoriile de ingeri pamanteni si cum poti relational cu ei?
Afli din cursul video pentru acasa CUNOASTE INGERII PAMANTENI.
Cu drag,

Tel: 0746 165 813
E-mail: cristiana.dragomir999@gmail.com
Youtube:CRISTIANA DRAGOMIR
  

sâmbătă, 14 martie 2015

SOUL HEALING CU CRISTIANA DRAGOMIR: Curs video pentru acasa: INGERII PAMANTENI

SOUL HEALING CU CRISTIANA DRAGOMIR: Curs video pentru acasa: INGERII PAMANTENI: Cursul poate fi comandat si vizualizat acasa. Durata: 90 minute.

In cadrul acestui curs afli:
 - ce sunt ingerii si cum putem relationa cu ei;
 - ce sunt caracteristicile fizice, de personalitate, in cuplu si carierele potrivite pt. ingerii pamanteni;
 - care sunt categoriile de ingeri pamanteni;
 - care sunt caracteristicile specifice fiecarei categorii;
 - care sunt problemele lor specifice si cum le putem aborda armonios;
 - cum ii putem intelege si ajuta pe ingerii pamanteni cu probleme de integrare.

joi, 12 martie 2015

HOW TO OPEN YOUR CHAKRAS

Click the video above to watch a children's show accurately explaining the chakras energetic system.

DID YOU KNOW?
 There is scientific evidence of the existence of chakras? Upon developing a Chakra instrument designed to detect minute electrical, magnetic and optical changes in the environment of a person, Dr.Motoyama conducted a scientific experiment on a normal person, and a yoga practitioner with experience in Chakra Healing. After monitoring the centers of his test subjects' stomach and heart, he found that the heart center of the yoga practitioner showed a considerable intensification of measurable activity during periods of concentration. This difference corresponded to the subject's regular spiritual practice. When working with another similar subject, he also found that the increased activity of the heart chakra w a s s u f f i c i e n t t o p r o d u c e a measurable effect which was detected by his instrument's photo-electric cell..

Should you want more information on self-balance, healthy diet, harmony, click here.
Check out a beautiful online program for personal and spiritual transformation. 

Love, 

Cristiana Dragomir  
Holistic Therapist & Coach
 (Soul Healing)  
Tel:+4 0746 165 813
E-mail: cristiana.dragomir999@gmail.com  
Youtube: Cristiana Dragomir