Care sînt caracteristicile tulburărilor din spectrul autismului?
"În ciuda a diferitelor cauze organice şi a unei
largi varietăţi a manifestărilor clinice, există un tipar comun al
disfunctionalităţilor psihofiziologice şi neuropsihologice.
Descrierea tulburărilor din cadrul spectrului
autismului se face la trei nivele: biologic (creierul), psihologic
(psihicul) şi comportamental. Nu s-au descoperit încă factorii biologici
specifici care ar provoca apariţia autismului, deşi cercetările din
ultimii ani au relevat existenţa anomaliilor şi disfunctionalităţilor în
diverse regiuni şi sisteme ale creierului, diferenţe structurale,
funcţionale sau chimice.
Printre teroriile cognitive care încearcă să
explice autismul şi variabilitatea comportamentului persoanelor cu
autism, cele mai cunoscute sunt: teoria minţii/ “Theory of mind” (
Baron-Cohen, Leslie şi Frith, 1985), teoria slabei coerenţe centrale/
“weak central coherence theory” (Frith, 1989) şi teoria deficitului
executiv/ “executive functioning” (Ozonoff s.a., 1991, 1995).
În timp ce teroriile de la primele două nivele
sînt încă la nivel de ipoteze (deşi rezultatele cercetărilor privind
implicarea anumitor gene în apariţia autismului certifică
responsabilitatea factorilor genetici pentru apariţia tulburărilor),
există un consens general în ceea ce priveşte simptomele pe baza cărora
se face clasificarea tulburărilor din spectrul autismului. Astfel,
descrierea comportamentală în cadrul celor două principale sisteme de
clasificare, “Clasificarea Internaţională a Bolilor” (1977, 1992) şi
“Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale” (1980,
1987, 1994) este aproape identică şi are la bază “triada de
deteriorări”/ “triad of impairments” formulată de Lorna Wing (1993) :
deteriorări / tulburări la nivelul interacţiunilor sociale, în
comunicare şi în imaginaţie, deseori şi printr-un repertoriu restrâns de
interese şi comportamente (prezenţa unui comportament înalt obsesiv,
repetitiv sau rutinier). Aşadar, nu există o singură caracteristică ce
ar putea singură să ducă la stabilirea diagnosticului de autism
(tulburare din spectrul autismului), ci existenţa tulburărilor în toate
cele trei arii de dezvoltare este tipică pentru autism.
1.Tulburări la nivelul interacţiunilor sociale.
Dificultăţile pe care le au persoanele cu
autism la nivelul interacţiunilor sociale cu ceilalţi reprezintă
problema centrală a acestei tulburări (principalul simptom) şi totodată
principalul criteriu de diagnosticare. Studiile arată că acest deficit
este permanent şi este întîlnit indiferent de nivelul intelectual al
pesoanei.
Unele persoane cu autism pot fi foarte izolate
social; altele pot fi pasive în relaţiile sociale sau foarte puţin
interesate de alţii; alţi indivizi pot fi foarte activ angajaţi în
relaţiile sociale, însă într-un mod ciudat, unidirecţional sau de o
maniera intruzivă, fără a ţine seama de reacţiile celorlalţi. Toate
aceste persoane însă au în comun o capacitate redusă de a empatiza, deşi
sînt capabili de a fi afectuoşi, însă în felul lor.
Lorna Wing (1996) a delimitat 4 subgrupe de
persoane cu autism în funcţie de tipul interacţiunilor sociale,
indicator şi al gradului de autism:
- grupul celor “distanţi” (‘aloof’), forma
severă de autism, unde indivizii nu iniţiază şi nici nu reacţionează la
interacţiunea socială, deşi unii acceptă şi se bucură de anumite forme
de contact fizic. Unii copii sînt ataşaţi la nivel fizic de adulţi, dar
sînt indiferenţi la copiii de aceeaşi vîrstă.
- grupul celor “pasivi”(‘passive’), forma mai
puţin severă, în care indivizii răspund la interacţiunea socială, însă
nu iniţiază contacte sociale;
- grupul celor “activi”,dar “bizari” (‘active
but odd’), în care indivizii iniţiază contacte sociale, însă într-un mod
ciudat, repetitiv sau le lipseşte reciprocitatea; este vorba adesea de o
interacţiune unidirecţională, aceştia acordînd puţină atenţie sau
neacordînd nici o atenţie reacţiei/răspunsului celor pe care îi
abordează;
- grupul celor “nenaturali” (‘stilted’), în
care indivizii iniţiazã şi susţin contacte sociale, însă într-o manieră
foarte formală şi rigidă, atît cu străinii, cît şi cu familia sau
prietenii. Acest tip de interacţiune socială se întîlneşte la unii
adolescenţi şi adulţi înalt funcţionali.
În cursul evoluţiei lor, indivizii cu autism
pot să treacă dintr-un grup în altul datorită dezvoltării, de ex.
persoanele înalt funcţionale pot trece la pubertate din grupul celor
activi dar bizari, în grupul “pasivilor” sau, în urma unui ajutor sau
antrenament specific, cei “distanţi”sau evitanţi pot învăţa să tolereze
şi chiar să se bucure de compania celorlalţi, devenind mai “activi”.
2. Tulburări la nivelul comunicării verbale şi nonverbale.
Problemele de comunicare se manifestă la persoanele cu autism atît în componenta verbală cît şi cea nonverbală a comunicării.
Clara Park descrie limbajul fiicei ei la doi ani şi apoi la 23 de ani.
"La doi ani folosea cuvinte din cînd în cînd
dar nu pentru a comunica. La 23 de ani, oricine o aude pe Jane spunînd
mai mult de unul- două cuvinte îşi dă seama că ceva nu e în regulă. Ea a
învăţat engleza (limba sa maternă) ca pe o limba străină, deşi foarte
încet şi o vorbeşte ca un străin. Cu cît e mai prinsă de ceea ce are de
spus cu atît vorbirea sa se deteriorează, atenţia ei neputîndu-se
concentra atît la ceea ce spune cît şi la felul în care spune. Pronumele
se amestecă, ‘tu’ pentru ‘eu’, ‘ea’ pentru ‘el’, ‘ei’ în loc de ‘noi’.
Acordurile şi articolele dispar, verbele sunt omise."(Park, 1982)
Comunicarea pre- şi nonverbală
Problemele de comunicare apar la vîrste foarte
mici (prima copilărie). Copiii cu tulburări din spectrul autismului nu
dezvoltă în mod spontan acel comportament, tipic pentru copiii
obisnuiţi, de atenţie comună/ împărtăşită (joint attention, shared
attention). Acest comportament presupune indicarea cu degetul către un
obiect (alternînd privirea între obiectul respectiv şi adult) ,cu
intenţia de a-l obţine, de a spune, comenta ceva despre un obiect, un
eveniment sau de a arăta /da cuiva un obiect pentru a împărtăşi
interesul pentru acel obiect.
Comportamentele de cerere (“requesting
skills”), sînt prezente şi la copiii cu autism, însă în scopuri
instrumentale sau imperative, copilul considerîndu-i pe ceilalţi ca
agenţi ai acţiunii. Astfel, el poate utiliza contactul vizual împreună
cu alte gesturi pentru a indica o jucărie care nu-i mai e la îndemână
sau care nu mai merge, a da un obiect unei alte persoane, pentru a
căpăta ajutorul unei alte persoane în a obţine un obiect, întinzînd mîna
spre obiectul dorit sau luînd mîna adultului şi ducînd-o spre obiectul
dorit.
Persoanele care nu comunică verbal nu dezvoltă
în mod spontan alternative de comunicare. Acestea trebuie să fie
învăţate să folosească un sistem alternativ de comunicare (limbajul
semnelor, obiecte-simboluri, fotografii, pictograme, cuvinte scrise,
ex.sistemul Picture Exchange Communication Sistem/ PECS.)
Comunicarea verbală
Se estimează că 30-50% dintre persoanele cu
autism rămîn funcţional mute de-a lungul vieţii, adică nu dezvoltă un
limbaj cu ajutorul căruia să poată comunica, în timp ce alţii pot fi
aparent foarte fluenţi în vorbire. Cei care au limbaj încep să
vorbească, de regulã, mai tîrziu şi o fac într-un mod neobişnuit,
specific: pot fi prezente ecolalia imediată sau întârziată, inversiunea
pronominală, neologismele, idiosincraziile. Structurile gramaticale sunt
adesea imature şi includ folosirea repetitivă şi stereotipă a
limbajului (de exemplu, repetarea de cuvinte sau expresii indiferent de
situaţie; repetarea de versuri aliterate ori de reclame comerciale) ori
un limbaj metaforic (un limbaj care poate fi înţeles clar doar de către
cei familiarizaţi cu stilul de comunicare al individului). Au, de
asemenea, probleme la nivelul formal al limbajului (fonetic, prozodic,
sintagmatic- înălţimea vocii, debitul şi ritmul vorbirii sau accentul
pot fi anormale, de ex. voce monotonă sau piţigăiată, vorbire “cîntată”
sau cu ascensiuni interogative la finele frazelor), dar şi semantic şi
pragmatic. Pentru persoanele cu autism este foarte dificil să aleagă şi
să menţină un anumit subiect de conversaţie; par să nu înţeleagă că o
conversaţie ar trebui să determine un schimb de informaţii sau că o
există are anumite ‘reguli’ ce trebuie respectate (a asculta partenerul,
a aştepta să-ţi vină rîndul să vorbeşti, a ‘construi’ pe ceea ce se
spune, etc), au dificultăţi în a răspunde adecvat unor cerinţe
indirecte, pe care tind să le interpreteze literal, fără să surprindă
nuanţele; nu reuşesc să-şi adapteze comunicarea la contexte sociale
variate, etc. Chiar şi cei cu autism înalt funcţional sau sindrom
Asperger au probleme de limbaj, în special în ceea ce priveşte aspectele
sale pragmatice.
Reacţiile emoţionale ale persoanelor cu autism,
atunci cînd sunt abordate verbal şi nonverbal de către ceilalţi, sunt
de cele mai multe ori inadecvate şi pot consta în: evitarea privirii,
inabilitatea de a înţelege expresiile faciale, gesturile, limbajul
corporal al celorlalţi, adică tot ceea ce presupune angajarea într-o
interacţiune socială reciprocă şi susţinerea acesteia.
Indiferent de abilităţile verbale, persoanele
cu autism au, în general, probleme în înţelegerea comunicării şi
dificultăţi serioase în înţelegerea şi împărtăşirea emoţiilor
celorlalţi.
Ajutând persoanele cu autism să înveţe să
comunice, indiferent de modalitatea de comunicare folosită, le ajutăm
să-şi diminueze şi comportamentele problemă care apar cel mai adesea
datorită dificultăţii sau a incapacităţii persoanei de a-şi comunica
nevoile, dorinţele într-un mod adecvat.
3. Tulburări la nivelul imaginaţiei, repertoriu restrîns de interese şi comportamente
La copiii cu autism jocul imaginativ, jocul
simbolic cu obiecte sau cu oameni nu se dezvoltă în mod spontan ca la
copiii obişnuiţi. Jocul acestora este repetitiv, stereotip, luînd forme
mai simple sau mai complexe. Copiii mai înalt funcţionali au stereotipii
mai complexe.
Forme mai simple: învîrtirea jucăriilor sau a
unor părţi ale acestora, lovirea a două jucării între ele, etc, scopul
fiind autostimularea. Alte activităţi stereotipe pot fi: mişcarea
degetelor, agitarea obiectelor, rotirea sau privirea obiectelor care se
rotesc; zgîrierea unor suprafeţe, umblatul de-a lungul unor linii,
unghiuri, pipăirea unor texturi speciale, legănatul, săritul ca mingea
sau de pe un picior pe altul, lovirea capului, scrîşnitul dinţilor,
mormăitul repetitiv sau producerea altor sunete, etc.
Forme mai complexe pot fi: ataşarea de obiecte
neobişnuite, bizare, interese şi preocupări speciale pentru anumite
obiecte (ex. maşini de spălat) sau teme, subiecte (ex. astronomie,
păsări, fluturi, dinozauri, mersul trenurilor, cifre .. ), fără vreun
scop anume, care devin preocuparea de bază şi singurul subiect despre
care este persoana este interesată să vorbeascã, în multe cazuri punînd
aceeaşi serie de întrebări şi aşteptînd aceleaşi răspunsuri (cei care au
limbaj); aliniatul sau aranjarea obiectelor în anumite feluri,
colecţionarea, fără vreun scop anume, a unor obiecte (ex. capace de suc,
sticle de plastic).
Lipsa imaginaţiei duce şi la tipare
comportamentale rigide de tipul rezistenţei la schimbare şi a
insistenţei pe rutina zilnică, de ex. insistenţa în a urma exact acelaşi
drum spre anumite locuri; acelaşi aranjament al mobilierului acasă sau
la şcoală, acelaşi ritual înainte de culcare; repetarea unei fracţiuni
ciudate de mişcare corporală. Adesea orice minimă schimbare într-o
anumită rutină este deosebit de frustrantă pentru persoana cu autism,
producîndu-i o intensă suferinţă.
Persoanele cu autism pot avea o gamă largă de
simptome comportamentale care includ hiperactivitatea, reducerea
volumului atenţiei, impulsivitatea, agresivitatea, comportamente
autoagresive (ex., lovitul cu capul ori muşcatul degetelor, al mîinii
sau al încheieturii mîinii) şi, în special la copiii mici, accesele de
furie. Pot exista răspunsuri neobişnuite la stimuli senzoriali (ex., un
prag ridicat la durere, hiperestezie la sunete sau la atingere, reacţii
exagerate la lumină sau la mirosuri, fascinaţie pentru anumiţi stimuli).
De asemenea, pot exista anomalii de comportament alimentar (ex.,
limitarea dietei la cîteva alimente, consumarea de poduse necomestibile,
ş.a.) sau tulburări de somn (ex., deşteptări repetate din somn în
cursul nopţii, cu legănare). Pot fi prezente anomalii ale dispoziţiei
sau afectului (ex., rîs sau plîns fără un motiv evident, absenţa
evidentă a reacţiei emoţionale). Poate exista o absenţă a fricii ca
răspuns la pericole reale şi o teamă excesivă de obiecte nevătămătoare.
Manifestările clinice ale tulburării la nivelul
imaginaţiei sînt foarte variate de la un individ la altul, dar pot
varia şi de la o etapă de dezvoltare a aceluiaşi individ la alta. Unele
manifestări pot fi mult mai accentuate la o vîrstă (ex. la vîrsta
copilăriei cea mai vizibilă manifestare a afectării imaginaţiei este
lipsa jocului de rol, deşi unii copii pot copia acte de joc simbolic),
dar acestea pot suferi modificări de natură şi intensitate la o altă
vîrstă (ex. la vîrsta adultă este mai vizibilă incapacitatea de a
înţelege intenţiile şi emoţiile celorlalţi), conducînd la un alt profil
clinic al persoanei, dar care rămîne totuşi în cadrul manifestărilor
specifice sindromului autismului.
Lorna Wing (1996) scria: “Întreaga valoare a
imaginaţiei şi creativităţii este dată de asocierea experienţelor
trecute şi a celor prezente şi realizarea planurilor pentru viitor,
pornind de la banalul ce voi face mîine, pînă la planurile măreţe pentru
întreaga viaţă.” Persoanele cu autism, indiferent de nivelul lor
intelectual, au probleme la acest nivel, nu numai în copilărie, ci de-a
lungul vieţii. Aceste probleme pot fi însă diminuate considerabil dacă
există intervenţie timpurie şi educaţie permanentă pentru formarea sau
sporirea abilităţilor sociale şi de comunicare ale persoanelor cu
autism."
Sursa citat:
http://www.autismromania.ro/site/SprijinSfaturiIdei/ceEsteAutismul/
Daca esti/cunosti o persoana cu probleme de autism, tratamentul medicamentos si izolarea nu sunt sub nicio forma solutii de urmat.Ajutorul obtinut in cadrul consilierii si ajutorul energetic pot fi insa o solutie care schimba vieti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu