Amintiri din Atlantida

În timp ce priveam un documentar cu imagini de pe țărmurile Mării Mediterane, realitatea mea a translatat brusc către o zona din străfundul mării unde, într-o dimensiune paralelă, se află civilizația atlanților, în zonele în care înainte au trăit în această dimensiune .
Trecerea către ei se face întoteauna printr-un perete transparent care separa stratul de apă al dimensiunii cotidiene 3D, de dimensiunea lor aflată pe o linie de vibrație paralelă. M-au întâmpinat bucuroși ca de fiecare dată, aplaudând și purtându-mă către o sală ce părea a fi a unui palat. Vedeam, sau mai degrabă percepeam energetic doar frânturi ale spațiului în care mă aflam, puteam vedea o mulțime de ființe de lumină în jurul meu, o parte având chipurile celor dragi din această viață, ceea ce îmi indica faptul că translația s-a făcut nu doar în spațiu, ci și în timp, într-o linie temporală paralelă identificată aici ca fiind "în trecut".

Înțelegeam astfel unele conexiuni pe care le am în această realitate cu anumiți oameni in viața mea.
Fiind așezată pe un tron și având multe ființe în jurul meu, am observat cum cineva vine și îmi plasează sau îmi activează un cristal în piept, in chakra inimii, un cristal foarte strălucitor și puternic.
Cineva în aceasă viață l-a observat mai demult și mi-a spus despre el iar eu la rându-mi l-am simțit în unele meditații, iar acum mi se arăta de unde îl am. După activarea cristalului din nou ființele in jurul meu au aplaudat iar eu am dat să plec.
Dar chiar când translatam inapoi între realități, am simțit să întreb "Mai e ceva?" și am fost proiectată înapoi în Atlantida.
Stând din nou pe tronul regal, în brațe mi-a fost adus un prunc pe care l-am simțit ca fiind al meu, am simțit că eram mama lui, apoi imediat mi-a fost luat și am simțit că nu am mai avut ulterior acces la el, că i-am pierdut urma. Am resimțit suferința de atunci, similară cu suferința (inexplicabilă, până acum) din această viață atunci când pierd sau nu găsesc pe cineva.
 Am meditat pe acel sentiment și am primit informația că acolo,in acea civilizatie in care activez, este un fel de regulament care îmi cere să renunț la copil pentru a mă putea ocupa de treburile regatului, de misiunea pe care o am în acea lume. Am primit înțelegerea de ce în această linie temporală nu am simțit să mă căsătoresc sau să am copii, întotedauna gândind că m-ar împiedica la ceva (având în câmpuri programarea din cealaltă linie temporală, conform căreia copiii stau în calea misiunii mele personale).
Apoi am primit înțelegerea de ce în această viață am ales o familie din care am fost "mutată" la vârsta de doua luni, pentru ca mama să-și poată continua studiile: în acest fel se echilibra programul din cealaltă viață, în care eu a trebuit să renunț la copil în favoarea misiunii personale.
Înțelegând și văzând acestea am putut să eliberez anumite neînțelegeri cu privire la senzația de a fi fost înepărtată în copilărie (un sentiment care rula pe fundal, neconștientizat până acum câteva luni).
Am putut vedea și simți cum rolurile vieților pe care ni le alegem nu sunt decât filme în care echilibrăm energii, ne poziționăm în diverse conjuncturi pentru a juca filmul din unghiuri și roluri diferite...

To be continued

Cu drag,

CRISTIANA DRAGOMIR

Terapeut holistic & Life Coach

 (Soul Healing)

Tel: 0746 165 813
E-mail: cristiana.dragomir999@gmail.com
Youtube:CRISTIANA DRAGOMIR