marți, 28 aprilie 2015

A Better Immunity

 
   At the energetic level, immunity is both sustained by the good functioning of the heart chakra (which sustains the thymus - the immunity gland) and also of the adrenals, which are "fueled" by the root chakra.

duminică, 26 aprilie 2015

Sfinxul din Bucegi - Geografia sacra a Romaniei

2 sphinx 300x200 Geografia sacra a Romaniei


Adrian Secureanu ne vorbeşte despre un triunghi misterios pe teritoriul Carpaţilor Meridionali. Să-l ascultăm:
Sub megaliţii Carpaţilor, există o altă lume. Poate că energia extraordinară care a fost măsurată în aceste locuri este un semn al unei întâlniri ce durează de milioane de ani între razele terestre şi cele coborâte din imensitatea Universului cosmic. Totul se înscrie în interiorul unui triunghi gigantic legat prin măruntaiele munţilor. El începe în Cheile Parângului, chiar la intrarea în Polovragi, peştera fară capăt a marelui zeu dac Zalmolxis, cea care străbate munţii cale de 10 kilometri până în celălalt vârf al triunghiului magic, la Orăştie, în marginea Sarmisegetusei, şi se sfârşeşte sub ochiul Sfinxului, pe enigmaticul platou al Bucegilor.

vineri, 24 aprilie 2015

ADN - ul: emitator si receptor de lumina


"Noi cercetări în neurologie indică faptul că fenomenala capacitate a creierului uman  este nu numai o rezultantă a biochimiei, dar şi a impresionantei abilităţi de a funcţiona ca o arhivă holografică de stocat date şi ca sistem de redare (unitate de hard) ce utilizează diferite unghiuri de lumină pentru a citi informaţia (software). Acest lucru atrage după sine analogia dintre creierul uman şi un biocomputer holografic super sofisticat care operează pe baza frecvenţelor electromagnetice, demonstrând funcţionarea similară a ADN-ului.
Se consideră astfel că biologia umană are o natură electromagnetică. După cum a observat dr. Deepak Chopra, celulele umane, departe de fi simple recipiente funcţionale, sunt în realitate câmpuri electromagnetice saturate cu posibilităţi şi potenţiale.

Frecvenţele electromagnetice pot fi observate cu claritate în aura umană. În prezent este general acceptat faptul că oamenii posedă o aură detectabilă. Timp de mai multe decade, fotografia Kirlian a surprins în jurul corpului un halou iridiscent.

miercuri, 22 aprilie 2015

Revolution - the movie (environmentally conscious)

Good to watch, as the Earth Day is still dwelling :)



Yekra Player
Yekra is a revolutionary new distribution network for feature films.
Revolution
 Revolution is an epic adventure into the evolution of life on earth and the revolution to save us.
Discovering that there’s more in jeopardy than sharks, Stewart uncovers a grave secret threatening our own survival as a species, and embarks on a life-threatening adventure through 4 years and 15 countries into the greatest battle ever waged.
Bringing you some of the most incredible wildlife spectacles ever recorded, audiences are brought face to face with sharks and cuddly lemurs, int...art’s journey reveals a massive opportunity, as activists and individuals all over the world are winning the battle to save the ecosystems we depend on for survival. Presenting the most important information on human survival and inspiring people all over the world to fight for life, Revolution is essential viewing for everyone. Startling, beautiful, and provocative, Revolution inspires audiences across the globe to join the biggest movement in history that’s rising to the challenge of saving our world.
Revolution premiered at the Toronto International Film Festival and has already gone on to win ten awards, including the Audience Award for Best Documentary at the Atlantic Film Festival, Most Popular Environmental Film Award at the Vancouver International Film Festival, the Audience Award at the Victoria Film Festival and the Social Justice Award at the Santa Barbara International Film Festival.


Love, 

Cristiana Dragomir  
Holistic Therapist & Coach
 (Soul Healing)  
Tel:+4 0746 165 813
E-mail: cristiana.dragomir999@gmail.com  

WARNING

After having published this book* in it’s first edition, I received some questions that made me see the necessity of adding something to it, as if something had been left unsaid while writing it. Or, maybe it’s just now that the right time for saying this has come…
The experience that I’ve written about in this book is a peculiar and – for many – an “extreme” one. It’s of  that “don’t try this at home” things that you want to get informed about before proceeding to it.

ADN-ului si relatia cu parintii - cum te vindeci



    Pentru ca vindecarea unui pacient sa aiba loc am observat ca de multe ori era necesara vindecarea si restructurarea relatiilor acestuia cu mama si tatal sau. Studiind pe aceasta tema, am aflat ca influentele asupra ADN-ului sunt mostenite in proportie de 60% de la mama si 40% de la tata, deci este firesc ca vindecarea sa implice si restructurarea acestor relatii. Ce inseamna asta pentru pacient?
   Inseamna ca, pentru ca vindecarea sa aiba loc, este necesar de multe ori sa identificam programele mentale care provin de la mama si de la tatal pacientului, sa cer sa fie transformate, si abia apoi pot trece mai departe in procesul terapeutic. Este ca si cum o fiinta este, pana la un anumit nivel, suma influentelor genetice pe care le-a mostenit, si abia dupa ce le constientizeaza si transforma poate trece dincolo de ele, sa manifeste programe noi de viata.

Corpul de lumina( Merkaba)


    "Învăţăturile orientale ne spun că lumina vie este codificată în interiorul formei noastre”, afirmă Polich. 
   „Conceptul străvechi despre macrocosmos văzut ca un microcosmos ne spune că lumina divină înaltă este reflectată în corpul uman. Cu alte cuvinte, umanul spiritual are codificată în sine o amprentă genetică divină”. 
Acest model divin se mai numeşte şi corp de lumină. Corpul de lumină nu este un concept ezoteric ci o realitate biologică, o realitate care a dat naştere noii biochimii spirituale şi geneticii care admite încorporarea deplinei lumini, conştienţei unitare la nivelul fiecărei celule a corpului.Corpul de lumină începe să se manifeste atunci când codurile adormite ale ADN-ului sunt reactivate de energiile de torsiune, în special de undele sonore şi luminoase de vibraţie înaltă, astfel încât celulele noastre încep să recunoască lumina ca pe o sursă de energie şi să o metabolizeze, asemenea plantelor în procesul de fotosinteză. 

marți, 21 aprilie 2015

Ce este împământarea ?



Aş dori să vă spun mai multe despre semnificaţia împământării. Ce înseamnă să fii conectat  cu pământul, să fii împământat ? Să fii împământat înseamnă: a fi prezent în corpul tău, fiind capabil să-ţi simţi corpul din interior spre exterior, simţind fluxul vieţii în fiecare parte, din cap până în vârful degetelor de la picioare. Verificaţi pentru voi dacă puteţi experimenta acest flux. Puteţi să vă simţiţi pur şi simplu vârful degetelor de la picioare în acest moment? Degetele de la picioare? Puteţi să simţiţi viaţa in interiorul lor?

Mesaj de la Pământ (de Ziua Pamantului)



"Dragi prieteni,

Eu sunt vocea pământului. Vă salut pe toţi cu bucurie. Îmi creşte inima când vă văd aici şi simt deschiderea voastră faţă de mine. De mult timp aştept să mă conectez cu voi. Noi suntem meniţi să ne dezvoltăm împreună şi împreună să parcurgem drumul spre o lume nouă, diferită.

Aş dori să ne întoarcem la originea reală a cooperării şi conexiunii noastre mutuale. Sunt o creatură vie. Sunt o fiinţă conştientă care v-a primit aici pe planetă în timpuri foarte vechi. Am fost receptivă la sosirea voastră aici pe pământ şi am vrut să învăţ şi să cresc datorită prezenţei voastre. Voi nu sunteţi de pe pământ, voi veniţi din stele. Voi purtaţi o lumină în voi care este nouă şi care inspiră pământul şi toate tărâmurile naturii de aici. Lăsaţi-mă să vă explic.

luni, 20 aprilie 2015

Sanatatea mentala trece prin stomac

S-a demonstrat!

"Mai multe studii de-a lungul anilor au stabilit ca sistemul digestiv influenteaza intr-o masura foarte mare starea de sanate mentala a unei persoane. Corpul uman este format din doua creiere. Unul se afla in zona capului, iar cel de-al doilea se afla in zona sistemului digestiv. Nervul vag, nervul cranian cu cea mai lunga distribuitie in corp, este nervul care conecteaza aceste doua creiere.

Substantele chimice – neurotrasmitatori, hormoni – care controleaza creierul, se regasesc de asemenea si in sistemul digestiv. Avand in vedere aceasta stransa legatura dintre creier si sistemul digestiv, cerctatorii au ajuns la concluzia ca un sistem digestiv sanatos sprijina din plin la mentinerea unei stari de sanatate mintala si emotionala.Sistemul digestiv gazduieste peste zeci de mii de miliarde de microorganisme, printre acestea regasindu-se peste 1000 de specii diferite de bacterii cunoscute posesoare a peste 3 milioane de gene, de 150 de ori mai mult decat genele umane. Potrivit studiilor, prezenta sau absenta microflorei intestinale, afecteaza in mod direct dezvoltarea comportamentelor care determina modificari neurochimice in creier.

vineri, 17 aprilie 2015

Educatie holistica pentru copii




               Ieri am discutat cu o fetita numita Maria, care mi-a cerut sa o invat noi cuvinte in engleza si sa "ne jucam" de-a limba engleza. Am discutat mult mai multe aspecte, iar ea m-a intrebat multe despre oameni, plante, energie s.a..
Intre timp, dezvoltand aceasta idee in paralel cu programul "Energie in armonie", s-a ajuns la ideea unor workshop-uri de educatie holistica pentru copii, in care sa invete despre importanta alimentatiei si a jocului in natura, despre emotii si cum sa le gestioneze, despre cum sa respire corect si sa se conecteze cu Universul/umnezeu/Ingerii, despre cristale si lucrul cu ele s.a.

Lectiile de energetica pentru copii sunt un nou mod de a ma pune la dispozitia lor pentru invatare, asa cum am facut-o si in cadrul programului Energie in Armonie, pe care l-am predat in scoli.
Prin urmare, de maine reincep sa predau lectii de energetica pentru copii, in timpul liber, iar cei care au copii pe care vor sa-i instruiasca mai bine in cunoasterea acestor aspecte ma pot contacta la datele de mai jos pentru detalii.


Cu drag, 
Cristiana Eltrayan

Tel: 0746 165 813
E-mail: eurynome999@gmail.com

Youtube:CRISTIANA ELTRAYAN

joi, 16 aprilie 2015

Angel Detox for Our Planet and Ourselves

       
Doreen Virtue has been one of my first teachers in Angel Healing and Angel Therapy.
To her teachings I added many others, received from Jasmuheen, Erik Berglund and other healing masters, but in my heart I still hold a place of gratitude and love for the faith she gave me in communing and healing with the angels.
Today I hold healing sessions in which I include Angel Healing and Angel Counselling and angels are very important friends in my life.
As a tribute to Doreen’s work, which I know is useful to many, I share this material on detoxing with the angels:
Cristiana
THE ANGELS AND EARTH DAY



"I was a young middle school student in San Diego county when Earth Day began in 1970. I remember it was an exciting day, and there were posters and tshirts everywhere announcing this new holiday. Our teachers discussed environmentalism, which was a welcome relief to the previous news about the question, “Will California fall in the ocean?” Seriously, that was the topic of ongoing discussions in newspapers and on news programs back then.

Dr. David R. Hawkins: PIRAMIDA CONSTIINTEI UMANE

"Dr. David R. Hawkins a elaborat o harta a nivelurilor de constiinta umana, denumita si "Scala Constiintei" sau "Piramida Constiintei", folosind kinesiologie aplicata pentru a masura nivelul vibrational al fiintelor umane. Cercetarea, care a constituit si teza sa de doctorat a devenit astfel cunoscuta in intreaga lume. Cartea care insumeaza toate aceste date se numeste: "Power vs. Force: The Anatomy of Consciousness" (Veritas Publishing, 1995).

miercuri, 15 aprilie 2015

CD ENERGIZARE


CD ENERGIZARE

Acest CD cuprinde exercitii ghidate puternice de energizare si revitalizare care au si efecte curative. Pentru cei care au o viata activa si care au nevoie mereu de un booster de energie aceste exercitii sunt solutii simple si eficiente de crestere a tonusului general. Recomandam folosirea castilor pentru o auditie optima.

TEHNICA DE ENERGIZARE A ORGANELOR INTERNE

 
Aceasta este un exercitiu ce permite energizarea si vindecarea fiecarui organ intern cu Chi (sau energie vitala) - o tehnica specifica disciplinei Tao Curativ si medicinei chineze; meditatia ghidata face parte din cursul SUCCESUL CA STIL DE VIATA . Este foarte util cand doriti o stare de revitalizare generala sau vindecarea unei zone a corpului. 



TEHNICA DE VINDECARE AFECTIVAAceasta tehnica ajuta la deschiderea si armonizarea centrului inimii, inlaturand cu blandete blocajele afective .

 TEHNICA DE FORTIFCARE 
Acesta este exercitiul care te ajuta sa inlaturi tensiunile si grijile din sistemul tau mental, energetic si fizic, iti ofera o detoxifiere energetica generala si o re-energizare pentru mai multa forta si claritate. 
Exercitiul a fost oferit de Jasmuheen si adaptat de Cristiana Dragomir.
Pret : 110 lei 
Cumpara CD ENERGIZARE aici(dupa achitare primesti pe e-mail tehnicile in format mp3;scrie-ne aresa la eurynome999@gmail.com):



Pentru mai multe materiale de dezvoltare personala si spirituala click aici: http://meditatiidezvoltarepersonala.tictail.com/
sau pe blog la sectiunea MEDITATII GHIDATE

Imagine coperta: Central Sun - pictura Soul HealingArt by Cristiana Dragomir
Cu drag,
 
Cristiana Dragomir

Tel: 0746 165 813
E-mail: cristiana.dragomir999@gmail.com

marți, 14 aprilie 2015

TRANSFORM YOUR DIET

As healers, my friends and colleagues often experience dietary problems.
If you're in that area yourself, here's a solution:
Transform your food habits NOW with the DIET OPTIMIZATION material that you'll receive on your e-mail (write your favorite e-mail here)

http://eepurl.com/bjO8Qb

Love, 

Cristiana Dragomir  
Holistic Therapist & Coach
 (Soul Healing)  
Tel:+4 0746 165 813
E-mail: cristiana.dragomir999@gmail.com  
Youtube: Cristiana Dragomir 

Dovezi stiintifice ale campului energetic si vindecarii holistice

S-a demonstrat stiintific ca o persoana care stie sa-si controleze emotiile poate influenta (chiar si la distanta) ADN-ul altei persoane.
S-a demonstrat stiintific ca doua elemente care au fost conectate (la nivel energetic/atomic sau fizic) se influenteaza reciproc, chiar si la distanta.
Si s-a demonstrat existenta campului energetic si modul cum acesta interactioneaza cu alte campuri...
Asta explica multe despre terapia holisticaSoul Healing :)
Un interviu de exceptie cu un cercetator care face o punte intre stiinta si spiritualitate - Gregg Braden
 Asa cum am povestit de multe ori, cu Soul Healing intram in starea Theta in timp ce vorbim si rostim cuvintele potrivite, astfel incat ele merg irect in subconstientul si ADN-ul pacientului, restructurand ceea ce este necesar sa fie modificat.

Cu drag, 
Cristiana Dragomir

Tel: 0746 165 813
E-mail: cristiana.dragomir999@gmail.com

sâmbătă, 11 aprilie 2015

Cadou de Paste

Cadou de Paste:
Al 7-lea workshop din seria CAILE PACII INTERIOARE - workshop-uri de dezvoltare personala si spirituala  - online sau inregistrari video pentru acasa.
Despre SUCCESUL CA STIL DE VIATA
Pentru a comanda intreg programul de 12 workshop-uri click aici: http://meditatiidezvoltarepersonala.tictail.com/product/cursuri-dezvoltare-personala-caile-pacii-interioare
EnJOY!
Paste fericit!

Cu drag, 
Cristiana Dragomir

Tel: 0746 165 813
E-mail: cristiana.dragomir999@gmail.com