sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Raw Generation Expo la Iasi - 15.11.15


Raw Generation Expo si-a deschis pentru prima data portile in Bucuresti, in toamna anului 2010 si a continuat pana in prezent cu editii in Bucuresti si in alte orase ale tarii. Ne-am bucurat foarte mult ca ne-am putut intalni, cunoaste si mai ales ca ati venit special pentru noi din intreaga tara si din alte parti ale lumii. Dar a sosit momentul sa venim si noi la voi, asadar anul acesta am organizat o editie de Raw Generation Expo la Cluj (aici puteti vedea pozele de la eveniment), iar in toamna aceasta, ne indreptam spre Iasi. E bine de retinut ca editia de la Bucuresti se va tine mereu, insa una sau doua editii pe an vor fi si in alte orase importante din Romania dar si din alte tari.

Palatul Culturii, Iasi, Moldova, Romania.

Palatul Culturii, Iasi, Moldova, Romania.

Cu aceasta ocazie de bucurie vreau sa va invit pe toti, atat pe ieseni cat si pe cei din imprejurimi la aceasta editie speciala. Deja mi-au confirmat participarea un grup mare din Chisinau, care de foarte mult timp asteapta o editie Raw Generation la Iasi, cat si foarte multi cititori ai site-ului meu din Bacau, Suceava, Botosani, Piatra Neamt, Vaslui etc. Am fost chiar impresionata de interesul vostru si de abia astept sa ne cunoastem in persoana!
Raw Generation Expo de la Iasi se va intampla pe data de 15 noiembrie 2015, intre orele 9-19. Evenimentul se va desfasura intr-o singura zi si va avea loc la Hotelul International, in sala Magnum etaj 2. Adresa hotelului este Str. Palat 5A, vis-a-vis de complex Palas.
In sala Magnum veti gasi un spatiu de expozitie cu vanzare si un spatiu pentru prezentari de sanatate si demonstratii culinare. Intrarea va fi gratuita pentru toata lumea atat la expozitie cat si la prezentari de sanatate si demonstratii.
La expozitie veti putea gasi:
  • Carti de sanatate si stil de viata sanatos
  • Legume, fructe, dulceturi si muraturi naturale
  • Miere si produsele stupului
  • Superalimente raw si bio
  • Bunatati raw vegane
  • Bunatati vegane gatite precum paine cu maia, dulceata fara zahar etc.
  • Ingrediente naturale si bio
  • Cosmetice si detergenti bio
  • Storcatoare prin presare la rece, deshidratoare si alte ustensile necesare
  • Servicii pentru un stil de viata sanatos: centre de sanatate, de spa, detox etc.
  • Si lista continua…

Lista atelierelor si prezentarilor de sanatate

  • 10:00 -11:00 Cristiana Dragomir, Terapeut holistic & Life Coach va prezenta tema“Adaptarea corpului si mintii la o dieta mai usoara”
  • 11:15 -13:00 Echipa Verde Bun va prezenta atelierul cu tema “Copilasii invata sa puna muraturi”
  • 13:15 – 14:00 Ligia Pop, consilier nutritionist si autor si organizatoarea expozitiei, va prezenta tema „Raw food si diversificarea alimentatiei”
  • 14:00 – 15:30 Lucia Gavrilita – promotoare a alimentatiei vii din Republica Moldova va prezenta tema „Cum mi-a schimbat alimentatia raw food viata”
  • 15:30 – 17:00 Dana Burlacu Visternicu, food blogger din Iasi si ambasador Jamie Oliver in Romania: „Pachetelul sanatos pentru scoala”
  • 17:15 – 19:00 Prezentare cu tema „Rolul alimentatiei sanatoase in viata de zi cu zi”. Acest seminar va fi sustinut de Mihaela Brebu, specialist nutritie si dietetica.
Va asteptam cu mare drag de la mic si mare!" - Ligia Pop & Raw Generation Expo & Cristiana Dragomir Eltrayan

Cu drag,
Terapeut holistic & Life Coach
Tel: 0746 165 813
E-mail: cristiana.dragomir999@gmail.com
Youtube:CRISTIANA DRAGOMIR ELTRAYAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu